Partea nevazuta decide totul

Partea nevazuta decide totul
Author :
Publisher : Humanitas SA
Total Pages : 205
Release :
ISBN-10 : 9789735048778
ISBN-13 : 9735048779
Rating : 4/5 (78 Downloads)

Synopsis Partea nevazuta decide totul by : Horia-Roman Patapievici

„Tot sensul vieții noastre poate fi gândit ca o aducere la vizibilitate, prin felul nostru de a vedea, a părții de nevăzut din lume şi din fiecare. Fiecare dintre eseurile cuprinse în acest volum pune în lumină sau celebrează o formă de nevăzut. Nu este nevăzutul suprasensibil ori extrasenzorial. Nu e nimic mistic în nevăzutul de care vorbesc și nimic mistagogic în felul în care îl invoc. Nevăzutul nu e o opțiune. Nevăzutul este aici, lângă noi, în noi, ca un dat inconturnabil al lumii și al naturii noastre. Suntem în el predați lui cu totul, așa cum suntem predați apei, când ne scufundăm, ori aerului, când ne regăsim respirația. Singularitatea condiției noastre constă în faptul că partea nevăzută, în viața noastră, decide totul, în situația în care singurele dovezi ale nevăzutului de care depindem stau în văzutul după care fugim, ori de care fugim, ori pe care îl pierdem.“ „La început, esenţa umanităţii europene a fost a unui om care se refugia dintr-un dezastru: gestul fondator constă în faptul că, în Eneida, eroul nu a părăsit Troia distrusă de flăcări singur, ci împreună cu esența trecutului său. Enea îl ducea în spinare pe bătrânul său tată, Anchise, care, la rândul lui, purta cu el larii și penații strămoșilor. Această imagine a fost cifrul simbolic al Romei și, ori de câte ori s-a reinventat, a fost și cifrul simbolic al Europei.“ (Horia-Roman PATAPIEVICI)

Flying Against the Arrow

Flying Against the Arrow
Author :
Publisher : Central European University Press
Total Pages : 270
Release :
ISBN-10 : 9639116572
ISBN-13 : 9789639116573
Rating : 4/5 (72 Downloads)

Synopsis Flying Against the Arrow by : H.-R. Patapievici

The 'unbearable 80s', as the last decade of the Ceausescu era has been called in Romania, are in the focus of this quasi-autobiographical work. The book vividly portrays the difficulties encountered by a young intellectual trying to shape himself under the oppressive regime and provides a stark depiction of a man's intellectual suffocation under hard-line socialist rule.

Partea nevăzută decide totul

Partea nevăzută decide totul
Author :
Publisher :
Total Pages : 0
Release :
ISBN-10 : 9735063387
ISBN-13 : 9789735063382
Rating : 4/5 (87 Downloads)

Synopsis Partea nevăzută decide totul by : Horia-Roman Patapievici

Partea nevăzută decide totul

Partea nevăzută decide totul
Author :
Publisher :
Total Pages : 295
Release :
ISBN-10 : 9735048353
ISBN-13 : 9789735048358
Rating : 4/5 (53 Downloads)

Synopsis Partea nevăzută decide totul by : H.-R. Patapievici